Ramesseum:Inspirație pentru „Ozymandias” a lui Shelley

În întinderea vastă și tăcută a necropolei tebane, unde nisipurile coapte de soare ale Cisiordaniei se întâlnesc cu eternul Nil, se află un loc în care istoria și poezia converg cu o putere bântuitoare.Acesta este Ramesseum, magnificul templu mortuar al faraonului Ramses al II-lea - omul pe care l-ar fi numit istoricul grec Diodorus SiculusOzymandias. Aici, printre coloanele căzute și fragmentele colosale ale unui vis spulberat, a fost semănată sămânța celui mai faimos sonet al lui Percy Bysshe Shelley.

Această explorare cuprinzătoare se adâncește în povestea din spatele poemului. Ne vom plimba prin sălile sfințite ale Ramesseum, vom descoperi viața regelui care a îndrăznit să provoace eternitatea, vom urmări călătoria statuii sale căzute din deșertul egiptean la British Museum și vom diseca capodopera literară pe care a inspirat-o. Pentru fotograf, istoric și romantic, aceasta este o călătorie în inima impermanenței.

Capitolul 1: Zeul viu – Ramses II și moștenirea lui

Pentru a înțelege Ramesseum, trebuie mai întâi să înțelegem omul care l-a construit. Ramses al II-lea, care a domnit timp de 66 de ani (1279–1213 î.Hr.), nu a fost doar un rege; a fost o zeitate vie, un maestru propagandist și poate cel mai prolific constructor din istoria Egiptului antic. Domnia sa a marcat apogeul puterii Noului Regat, o perioadă de bogăție fără precedent, cucerire militară și înflorire artistică.

Cunoscut posterității ca Ramses cel Mare, el a născut peste 100 de copii și a supraviețuit multor moștenitori ai săi. Ambiția sa a fost gravată în piatră pe toată lungimea și latul Egiptului - de la templele falnice tăiate în stâncă ale lui Abu Simbel din sud până la completările pe care le-a făcut la templele din Heliopolis și Memphis din nord. El a fost un maestru al auto-măririi, deseori dăltuindu-și numele peste cel al faraonilor anteriori, pretinzând lucrările lor ca fiind ale sale.

Ramesseum era al luiCasa Milioanelor de Ani— un templu funerar conceput pentru a asigura cultul său să fie venerat pentru eternitate. A fost o declarație de putere atât de imensă încât structura sa va servi mai târziu ca șablon pentru templele construite de succesorii săi, în special Ramses III la Medinet Habu. A fost, în toate sensurile, un monument al ego-ului unui om care se vedea pe sine ca un zeu printre muritori.

Capitolul 2: Ramesseum – O „casă a milioanelor de ani”

Apropiindu-ne astăzi de Ramesseum, cineva este lovit de un sentiment de grandoare melancolică. Chiar și în starea sa ruinată, scara este uluitoare. Complexul acoperea inițial o suprafață de peste 65.000 de metri pătrați, închisă de ziduri masive de cărămidă de noroi. A fost primul lucru pe care l-ar vedea călătorii care traversau de pe Malul de Est – o poziție deliberată pentru a uimi vizitatorii și a proiecta puterea faraonului asupra orașului morților.

Templul a urmat un aspect clasic al Regatului Nou: o intrare mare pilon ducea la două curți deschise, urmate de o sală hipostilă și, în cele din urmă, la sanctuarele interioare. Dar dimensiunea a fost cea care l-a deosebit. Primul stâlp avea o lățime de peste 60 de metri, iar cea de-a doua curte era căptușită cu statui colosale ale lui Ramses Osiride - reprezentări ale regelui ca zeul Osiris, cu brațele încrucișate ținând escroc și bițul.

Colosul căzut

În a doua instanță, ochiul tău este inevitabil atras de pământ. În mijlocul dărâmurilor se află partea superioară a unei statui colosale de granit a lui Ramses al II-lea. Acesta este chiar colosul care a inspirat legenda. Inițial, ar fi stat peste17 până la 19 metri înălțime (peste 60 de picioare), făcând-o una dintre cele mai mari statui independente din lumea antică, cântărind peste 1.000 de tone. Sculpt dintr-un singur bloc de granit, acesta îl înfățișa pe rege așezat pe tronul său, purtând coroana dublă a Egiptului de Sus și de Jos.

Cronologie: De la faraon la poezie

Capitolul 3: „Ozymandias” a lui Shelley – Un sonet de piatră și nisip

Într-o seară de iarnă din 1817, Percy Bysshe Shelley și prietenul său Horace Smith au stat împreună, discutând probabil despre știrile despre isprăvile lui Belzoni și despre minunile antice care soseau la Londra. Ei și-au propus o provocare: să scrie un sonet bazat pe pasajul din Diodor Siculus despre faraonul egiptean. Efortul lui Smith, cu titlul greoi„Pe un picior uimitor de granit, descoperit stând de unul singur în deșerturile Egiptului”, a fost uitat în mare parte. Shelley a devenit însă nemuritor.

Am întâlnit un călător dintr-un pământ antic,
Cine a spus: „Două picioare de piatră uriașe și fără trunchi
Stai în deșert. . . . Lângă ei, pe nisip,
Jumătate scufundat un chip spulberat zace, a cărui încruntare,
Și buză încrețită, și râs de comandă rece,
Spune că sculptorul ei bine citește acele pasiuni
Care încă supraviețuiesc, imprimate pe aceste lucruri fără viață,
Mâna care i-a batjocorit și inima care se hrănea;
Și pe piedestal apar aceste cuvinte:
Numele meu este Ozymandias, Regele Regilor;
Priviți la Lucrările Mele, voi Puternici, și disperați!
Nu mai rămâne nimic în afară. În jurul decăderii
Din acea Epavă colosală, nemărginită și goală
Nisipurile singure și plane se întind departe.”

Geniul lui Shelley constă în narațiunea sa stratificată. Poezia este o poveste în interiorul unei povești: „Am întâlnit un călător...” Această distanțare creează un sentiment de mit și auzite. „Călătorul” descrie scena: picioarele zdrobite, chipul pe jumătate îngropat. Fața în sine ne vorbește despre caracterul regelui — „încruntarea lui” și „rânsul lui de comandă rece” — dar ne vorbește și despre sculptor, artistul care „a citit bine acele pasiuni” și a cărui operă a supraviețuit imperiului regelui.

Ironia supraviețuirii

Poezia în sine este un studiu în ironie. Ozymandias i-a poruncit privitorului să „se uite la lucrările mele” și să dispere, dar nu mai sunt lucrări de văzut – doar deșertul. Cu toate acestea,poemsupraviețuiește. „Colosala epavă” a devenit un simbol, iar sonetul lui Shelley s-a dovedit mai durabil decât imperiul pe care îl descrie. După cum a remarcat criticul Leslie Brisman, „atemporalitatea poate fi obținută numai prin cuvintele poetului, nu prin voința domnitorului de a domina”.

Capitolul 4: Fotografierea epavei — Ramesseum în epoca modernă

Pentru vizitatorul și fotograful modern, Ramesseum oferă o experiență diferită de măreția aglomerată din Karnak sau Valea Regilor. Este un loc de contemplare linistita. Lipsa relativă a aglomerației permite o legătură intimă cu ruinele. Puteți sta în fața colosului căzut și puteți simți greutatea cuvintelor lui Shelley.

Paradisul unui fotograf

Lumina din Luxor este legendară. Iată câteva sfaturi pentru a surprinde spiritul Ramesseum:

• Ora de aur:Soarele dimineața devreme și după-amiaza târziu aruncă umbre lungi care accentuează textura gresie și contururile statuii căzute. „Fața zdrobită” capătă o calitate dramatică, aproape vie.
• Colosul căzut:Trage dintr-un unghi mic pentru a-i sublinia scara pe cer. Includeți o figură umană în cadru pentru a oferi un simț al proporției. Surprindeți detaliile feței – rămășițele acelei „srâcnire de comandă rece”.
• Pilonii Osiride:În a doua curte, stâlpii care îl înfățișează pe Ramses ca Osiris sunt păstrați în mod remarcabil. Iluminați-le cu soarele dimineții pentru a crea o siluetă.
• Sala Hipostilă:Deși o mare parte din acoperiș a dispărut, coloanele rămase cu reliefurile lor complicate ale bătăliei de la Kadesh oferă imagini excelente de detaliu.
• Dezolarea cu unghi larg:Faceți un pas înapoi și capturați întinderea largă a site-ului. Arată nisipurile „nemărginite și goale” care invadează ruinele, făcând ecou ultimele versuri ale poemului.

Capitolul 5: Politica jefuirii — Shelley și Imperiul

În timp ce poemul lui Shelley este o meditație asupra timpului, este și un produs al contextului său imperial. „Călătorul dintr-un pământ antic” ar putea fi cu ușurință Belzoni sau oricare dintre aventurierii europeni care demontau moștenirea Egiptului și o trimiteau acasă. Poezia a fost scrisă în apogeul „Luptei pentru Antichități”, o competiție între Franța și Marea Britanie pentru a obține prada civilizațiilor antice.

După cum argumentează Shawn Lowe în analiza sa, poemul reflectă o viziune eurocentrică. Egiptul este un „tărâm antic” – vechi, valoros, dar în cele din urmă o sursă de trofee pentru Occident. Călătoria statuii de la Teba la Londra este o manifestare fizică a acestei dinamici de putere. Astăzi, „Tânărul Memnon” se află la Muzeul Britanic, un subiect al dezbaterilor de repatriere în curs. Este o comoară mondială pe care toți să o vadă sau un artefact jefuit care ar trebui să se întoarcă la casa sa de la Ramesseum?

Capitolul 6: Călătoria ta la Ramesseum

Credem că vizitarea Ramesseum ar trebui să fie mai mult decât o oprire pe un itinerar. Ar trebui să fie un pelerinaj. Iată cum tururile noastre dau viață poveștii lui Ozymandias — răsfoiește-l completcolectie de tur.

Capitolul 7: Moștenirea durabilă — Ozymandias în cultură

Sonetul lui Shelley a căpătat o viață proprie, cu mult dincolo de Ramesseum. A devenit o scurtătură culturală pentru prăbușirea tuturor eforturilor ubrice. De la ticălosul de benzi desenateOzymandiasîn cea a lui Alan MoorePazniciila cei apreciați de criticăBreaking Badepisod cu același nume (unde se prăbușește imperiul drogurilor al lui Walter White), rezonanța poemului dăinuie.

Când statui ale dictatorilor ca Saddam Hussein la Bagdad sau Lenin la Kiev sunt răsturnate, cuvintele „Ozymandias” sunt inevitabil invocate. Poemul a devenit un epitaf universal pentru tiranii căzuți. Ne reamintește că, oricât de vaste operele noastre, timpul - și deșertul - le vor revendica în cele din urmă. Ramesseum este dovada originală a acestui adevăr.

Întrebări frecvente

Lectură similară pe blogul Tururilor de fotografie în Egipt

Continuați să explorați misterele Egiptului antic cu mai mulți ghizi de la noiBlog de călătorie în Egipt: